Abonamente ieftine la DIGI cu „Roaming Prietenos”; Ofertă valabilă până în august!
Campania „Roaming Prietenos” de la DIGI; Reduceri atractive la portare!
Începutul verii aduce o nouă campanie marca DIGI. Operatorul anunță „Roaming prietenos”, o campanie prin care își propune să ofere abonaților noi, dar și celor existenți, trafic de date și apeluri internaționale fără grija costurilor ridicate. Oferta include o reducere atractivă la portarea în rețeaua mobilă și o conectivitate accesibilă pentru călătorii în afara zonei SEE.
Campania se desfășoară între 27 mai și 18 august. Clienții care aleg abonamentul Nelimitat vor beneficia de tarife speciale:
- 2,5 euro/lună timp de 4 luni pentru un număr portat;
- 2 euro/lună pentru 6 luni pentru două numere portate;
- 1,75 euro/lună timp de 8 luni pentru trei numere portate;
- 1,5 euro/lună timp de 8 luni pentru 4 sau 5 numere portate.
Abonamentul Nelimitat include numeroase beneficii:
- Minute nelimitate de roaming în statele membre SEE (UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia);
- Trafic de date roaming de până la 5,5 GB în SEE;
- Internet și minute nelimitate în orice rețea națională din România;
- SMS-uri nelimitate în rețeaua DIGI și 3000 de minute internaționale în principalele rețele mobile din SUA, Canada și UE.
Clienții pot opta pentru reducerea de 50% din valoarea abonamentului de telefonie mobilă sau pentru achiziționarea unui telefon în 24 de rate DIGI, fără avans. Oferta este valabilă pentru clienții care dețin cel puțin un serviciu fix DIGI și este exclusivă pentru contractele de 24 de luni.
DIGI oferă condiții comerciale avantajoase pentru diferite țări:
- Moldova: 0,6 euro/GB pentru date în roaming și 0,01 euro/minut pentru apeluri către România;
- Turcia: 1 euro/GB pentru roaming de date, 0,19 euro/minut pentru apeluri către România;
- Serbia și Macedonia: 0,9 euro/GB pentru date, 0,39 euro/minut pentru apeluri către România;
- Albania: 0,9 euro/GB pentru date, 0,45 euro/minut pentru apeluri către România;
- Marea Britanie: 0,7 euro/GB pentru date, 0,015 euro/minut pentru apeluri către România;
- SUA: 0,4 euro/GB pentru date, 0,025 euro/minut pentru apeluri către România.
Mai multe detalii despre serviciul de roaming și costuri pot fi găsite pe site-ul DIGI.ro. Oferta poate fi activată pe site, în contul de client, la punctele de prezență DIGI, prin intermediul reprezentanților de vânzări sau prin apel la DIGI Relații Clienți (031.400.4600).
Autor: Ervin