Magazine partenere BF.ro care rulează în această perioadă campanii de reduceri.

Crăciun tradițional cu carne de porc: Freshful livrează peste 25 tone, coșul mediu ajunge la 1.000 de lei

Cumpărături rapide de Crăciun cu Freshful: livrări extinse și produse premium în ofertă

Românii se pregătesc intens pentru Crăciun, iar Freshful by eMAG devine partenerul preferat pentru cumpărături rapide și diversificate. În săptămâna dinaintea Sărbătorilor, comenzile zilnice s-au dublat, depășind 5.000, iar coșul de cumpărături ajunge la o medie de 1.000 de lei. Carnea de porc, element central al mesei tradiționale, domină comenzile, Freshful asigurând o aprovizionare de peste 25 de tone pentru această perioadă.

Printre produsele de bază se regăsesc preparate clasice precum șorici, tobă, sarmale sau caltaboș, dar și dulciuri tradiționale, cu cozonacul în prim-plan. Freshful a pregătit 18 tipuri de cozonac, de la producători locali și industriali, incluzând și variante vegane. Totuși, deserturile internaționale câștigă teren – Panettone este preferat de 20% dintre clienți, iar produse premium precum Babka cu fistic sau Cozonacul Dubai atrag tot mai mult atenția.

Pe lângă tradițional, Freshful propune o gamă variată de produse exotice. Stridiile de Bretania, icrele negre, fructele exotice precum litchi sau băuturile premium – șampanii, spumante Corpinnat și vinuri biodinamice – completează oferta de sărbători. În plus, sunt disponibile produse locale de calitate, cum ar fi vinurile artizanale de la crame mici, ginul Wolfpack sau pălinca Pater, pentru un mix între autentic și modern.

Oferta Freshful include și cadouri gata pregătite – coșuri tematice, seturi de cosmetice, jucării Lego și ciocolată premium. Gama de dulciuri numără peste 150 de articole, iar produsele speciale din portofoliu, cum ar fi turta dulce și pralinele, sunt perfecte pentru surprize sub brad.

Freshful și-a extins programul de livrare între 18 și 23 decembrie, până la ora 23:30, iar pe 24 decembrie până la ora 18:00. Flota de livratori a fost suplimentată, astfel încât clienții să poată comanda fără stres, direct de acasă. În zilele de 25-26 decembrie și pe 1 ianuarie, serviciile de livrare vor fi suspendate.

Poți descărca aplicația Freshful by eMAG de pe App Store și Google Play Store.


Autor: Manuela Frasie-Debretin