𓃠 BLACK FRIDAY 2024, lista magazinelor și ora la care încep reducerile! 🔥🖤🕓

Peste 2,6 milioane de români primesc 250 lei pentru alimente în octombrie; Banii intră pe carduri din 15 octombrie

2,6 milioane de români primesc ajutor pentru alimente în valoare de 250 de lei

Peste 2,6 milioane de români vor beneficia și în luna octombrie de o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile de alimente, pentru achiziția de produse alimentare sau mese calde. Conform ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, încărcarea cardurilor sociale va începe începând cu data de 15 octombrie. Informația a fost transmisă într-un mesaj pe Facebook de către ministrul Adrian Câciu.

Printre cei care vor primi sprijinul se numără următoarele categorii de persoane:

  • Persoanele cu handicap (copii și adulți) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei.
  • Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, cu venituri realizate pe membru de familie de maximum 675 lei.
  • Familiile monoparentale ale căror venituri lunare pe membru de familie nu depășesc 675 lei.
  • Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune, conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
  • Pensionarii din sistemul public și beneficiarii de drepturi speciale, plătite de casele de pensii teritoriale, care au venituri lunare de cel mult 2.210 lei.
  • Persoanele fără adăpost, reglementate conform legislației în vigoare.

Cardurile de alimente, denumite și tichete sociale, vor putea fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de alimente sau mese calde. Nu este permisă retragerea sumelor de pe card în numerar sau utilizarea acestora pentru alte tipuri de cheltuieli.

Prin aceste măsuri, Guvernul își propune să sprijine categoriile sociale cele mai vulnerabile în contextul creșterii prețurilor la alimente și bunuri de strictă necesitate. Programul face parte din seria de măsuri menite să îmbunătățească nivelul de trai al românilor cu venituri reduse și să asigure un minim de siguranță alimentară.

Via: digi24.ro


Autor: Manuela Frasie-Debretin