Retailerul Zabka intră puternic pe piața din România; Peste 50 de magazine deschise în mai puțin de opt luni
Zabka zguduie retailul românesc: 50+ magazine Froo deschise în 8 luni
Zabka, unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din Polonia, a intrat pe piața românească în urmă cu doar opt luni și deja a trecut pragul de 50 de locații. Retailerul folosește brandul Froo pentru magazinele din România, care se concentrează pe produse pentru consum imediat și țintesc tinerii din mediul urban.
Majoritatea magazinelor sunt localizate în București și în împrejurimi, cu o singură locație în Pitești. Planurile de expansiune sunt însă ambițioase: Zabka a vizat 200 de unități în 2024 și se pregătește să devină lider pe segmentul de proximitate modernă până în 2028. În acest scop, compania achiziționează mici magazine și băcănii pe care le integrează în propria rețea, inclusiv prin franciză.
Zabka intră direct în competiție cu rețele precum Profi, Mega Image (Shop&Go), Carrefour Express și LaDoiPași. Magazinele Froo au suprafețe între 50 și 70 mp și oferă produse convenabile pentru clienții cu un stil de viață dinamic. Strategia lor de expansiune rapidă amintește de începuturile companiei din Polonia, unde au ajuns la 1.700 de magazine în doar câțiva ani.
În România, retailerul și-a făcut intrarea prin achiziționarea DRIM Daniel Distribuție FMCG, o companie locală dezvoltată de familia Trandafir timp de trei decenii. Deal-ul a fost aprobat de Consiliul Concurenței, marcând începutul unei investiții masive în retailul și distribuția locală.
Compania Zabka, fondată în 1998, a crescut rapid datorită unei expansiuni agresive și a susținerii financiare din partea fondurilor de investiții. După mai multe schimbări de proprietari, inclusiv tranzacții de miliarde de euro, Zabka este acum unul dintre liderii din Polonia, cu peste 10.000 de magazine. Spre comparație, comerțul modern din România, cu toate rețelele sale, abia ajunge la 4.800 de locații.
Prin ritmul său rapid de dezvoltare în România, Zabka devine un jucător de urmărit îndeaproape, mai ales pentru retailerii locali deja consacrați.
Via: zf.ro
Autor: Manuela Frasie-Debretin