Reduceri și oferte pentru telefoane

Pe site-ul oficial Samsung din România a început o nouă campanie pentru cei ce își doresc un smartphone din seria Galaxy S21. Astfel, Galaxy S21+ pe nuanța Phantom Black poate fi achiziționat pentru doar 3639 lei și aveți și livrare gratuită prin curier. Merită menționat că vorbim despre magazinul oficial Samsung și conform Compari.ro, retailerii de încredere vând acest model la sume de peste 4000 lei. În plus, primiți și 4 luni de YouTube Premium gratuit la achiziționarea telefonului de pe site-ul oficial.

Telefonul vine în configurație cu 8 GB RAM și 128 GB de stocare și are la interior un procesor Exynos 2100, foarte eficient din punct de vedere energetic. Display-ul său este Dynamic AMOLED 2X, măsoară 6.7 inch în diagonală, vine cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. Există aici certificare HDR10+, iar panoul este protejat Corning Gorilla Glass Victus. Terminalul face senzație când vine vorba de captura selfie, având un senzor de 10 MP care poate filma 4K. În spate găsim un setup triplu capabil, iar terminalul vine cu o baterie de 4800 mAh și se încarcă la 25W cu un încărcător adecvat. 

Telefonul este disponibil aici!

Îi mulțumim lui Dan pentru acest pont!

Disclaimer: Acest preț a fost valabil pe data de de 25-01-2022. Între timp, probabil, s-a modificat (sau produsul nu mai este în stoc). Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe, dar vă recomandăm Compari.ro pentru a găsi cel mai bun preț pentru el.

Galerie


Autor: Mihai Arsene

OnePlus 9 Pro (128 GB + 8 GB RAM) acum la CEL MAI BUN PREȚ din România! Doar 3315 lei

15% extra-discount pentru smartphone-ul OnePlus 9 Pro aplicând codul „Mobile”

Dacă erați în căutarea unui telefon de top la preț excelent, OnePlus 9 Pro se vinde azi pe eMAG la doar 3315 lei dacă aplicați codul „Mobile” pentru un extra-discount de 15%. Evident, vorbim despre cel mai bun preț de comercializare din România conform Compari.ro, existând retaileri care îl vând la sume de peste 4000 lei.

Primiți un smartphone excelent, mai ales dacă vă interesează calitatea camerei foto. El vine cu procesor Snapdragon 888, are display AMOLED de 6.7 inch cu refresh rate de 120Hz curbat și senzor selfie de 16 MP. Găsim aici o baterie de 4500 mAh, se încarcă rapid, iar în spate se află un setup foto capabil cu senzori Sony de 48 MP, respectiv 50 MP. Filmează 8K, are difuzoare stereo și senzor pentru amprente optic. 

Telefonul poate fi comandat de aici!

Disclaimer: Acest preț a fost valabil pe data de de 25-01-2022. Între timp, probabil, s-a modificat (sau produsul nu mai este în stoc). Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe. Puteți însă căuta un alt produs pe site-ul eMAG.


Autor: Mihai Arsene

Un alt model cu preț atractiv disponibil astăzi pe eMAG este Motorola Edge 20 care costă doar 1502 lei dacă aplicați codul „Mobile” pentru un extra-discount de 10%. Este cel mai bun preț din România conform Compari.ro și primiți chiar cadou și o cartelă Prepay Telekom în valoare de 29 de lei.

Telefonul este subțire și ușor, cântărind doar 163 de grame. El are parte de un display OLED generos, de 6.7 inch în diagonală, rezoluție Full HD+ și refresh rate de 144Hz.  Este un panou certificat HDR10+, inedit pentru urmărit conținut media, protejat Corning Gorilla Glass 3. Avem la interior 8 GB RAM, 128 GB de stocare și un procesor Snapdragon 778G. Bateria este o unitate de 4000 mAH, iar alimentarea se realizează la 30W. Vine cu senzor principal de 108 MP în spate, iar în față găsim și o cameră selfie de 32 MP, suficient pentru fotografii reușite pentru social media.

Motorola Edge 20 este disponibil aici!

Îi mlțumim lui Rapha pentru acest pont.

Disclaimer: Acest preț a fost valabil pe data de de 25-01-2022. Între timp, probabil, s-a modificat (sau produsul nu mai este în stoc). Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe. Puteți însă căuta un alt produs pe site-ul eMAG.


Autor: Mihai Arsene

Telefon mobil OnePlus Nord 2 (12 GB RAM + 256 GB stocare) acum la doar 1955 lei!

Codul „Mobile” îți aduce 15% extra-discount pentru smartphone-ul OnePlus Nord 2

Un alt telefon excelent din punct de vedere al specificațiilor cu extra-discount azi pe eMAG este OnePlus Nord 2. El costă doar 1955 lei după aplicarea codului „Mobile” și atenție, vorbim despre varianta cu 12 GB RAM și 256 GB de stocare. Același terminal este comercializat de către alți retaileri, în aceeași configurație, la sume ce pleacă de la 2299 lei, conform Compari.ro.

Este un telefon cu display FLuid AMOLED de 6.43 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 90Hz. Are la interior un cipset suficient de puternic pentru a rula toate jocurile actuale, Dimensity 1200-AI de la MediaTek și vine cu un setup foto care face senzație. Vorbim despre o cameră selfie de 32 MP și un senzor principal flagship în spate, de 50 MP. El vine cu NFC pentru plăți contactless, aduce o baterie de 4500 mAh și beneficiază de alimentare la 65W pe fir. Curând va primi și Android 12.

Telefonul este disponibil aici!

Mulțumim lui Rapha pentru acest pont.

Disclaimer: Acest preț a fost valabil pe data de de 25-01-2022. Între timp, probabil, s-a modificat (sau produsul nu mai este în stoc). Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe. Puteți însă căuta un alt produs pe site-ul eMAG.


Autor: Mihai Arsene

Azi eMAG: Telefon mobil Realme 8 5G (Dual SIM, 4GB RAM, 64GB) la doar 679 lei

20% extra-discount folosind codul „Mobile” pentru realme 8 5G

Azi găsiți la eMAG și telefonul realme 8 5G pe nuanță Supersonic Blue la doar 679 lei dacă aplicați codul „Mobile” pentru 20% extra-discount. Conform Compari.ro alți retaileri de pe plan local comercializează acest model la sume de peste 971 lei.

Este un telefon 5G accesibil, cu display de 6.5 inch în diagonală și rezoluție Full HD+. Vine cu un procesor Dimensity 700 de la MediaTek, are 4 GB de memorie RAM și 64 GB de stocare. Există însă și un slot pentru cardurile microSD aici. Bateria sa are 5000 mAh, se încarcă printr-un port USB-C rapid, iar aici există și un jack de 3.5 mm pentru căști. Camera selfie are 16 MP, iar în spate găsim un setup triplu cu senzor principal de 48 MP. Primiți și GPS, Bluetooth 5.1 și NFC pentru a face plăți contactless. 

Telefonul este disponibil aici!

Mulțumim lui Ion B pentru acest pont.

Disclaimer: Acest preț a fost valabil pe data de de 25-01-2022. Între timp, probabil, s-a modificat (sau produsul nu mai este în stoc). Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe. Puteți însă căuta un alt produs pe site-ul eMAG.


realme GT 5G (Racing Yellow, 12 GB RAM + 256 GB stocare) costă azi doar 1839 lei!

Telefon mobil realme GT 5G, acum cu 20% discount folosind codul „Mobile”

Dacă erați în căutarea unui smartphone performant, realme GT 5G în versiune cu 12 GB de RAM și 256 GB de stocare costă azi doar 1839 lei la eMAG dacă aplicați codul „Mobile” pentru un extra-discount de 20%. Și evident, e cel mai bun preț de comercializare din România conform Compari.ro.

Telefonul vine pe nuanță Racing Yellow, având un design inspirat de mașinile de curse. Sosește cu piele în partea din spate, are margini înguste în jurul display-ului, iar la interior regăsim hardware de top. Vorbim despre un procesor Snapdragon 888, 12 GB RAM, 256 GB de stocare și o baterie de 4500 mAh care se încarcă rapid. El vine cu o cameră selfie de 16 MP, iar în spate regăsim un setup triplu ce include o cameră de 64 MP principală, una de 8 MP ultrawide și un senzor macro de 2 MP. Display-ul său este Super AMOLED, măsoară 6.43 inch în diagonală și are un refresh rate de 120Hz. 

Telefonul e disponibil aici!

Disclaimer: Acest preț a fost valabil pe data de de 25-01-2022. Între timp, probabil, s-a modificat (sau produsul nu mai este în stoc). Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe. Puteți însă căuta un alt produs pe site-ul eMAG.


Autor: Mihai Arsene

Motorola Moto G100 5G 128GB la cel mai bun preț de la lansare!

1.572 lei costă azi pe Altex, după o reducere consistentă

Motorola Moto G100 5G

Recenzia lui Motorola Moto G100 5G o puteți urmări mai jos, iar acest lucru este important în contextul în care căutați să achiziționați acest telefon, care acum este mai ieftin cu mai bine de 500 de lei față de perioada imediat următoare lansării de anul trecut din aprilie.

Telefonul este vândut în acest moment la prețul de 1.572 lei pe Altex, iar la acest preț este cu aproape 200 de lei mai ieftin decât cel mai ieftin concurent de pe Compari.ro.

Mulțumim lui Ion Bazavan-Ivan pentru acest pont.

Telefonul este vândut în acest moment la prețul de 1.572 lei pe Altex, iar la acest perș este cu aproape 200 de lei mai ieftin decât cel mai ieftin concurent de pe Compari.ro.

Disclaimer: Acest preț a fost valabil pe data de de 23-01-2022. Între timp, probabil, s-a modificat (sau produsul nu mai este în stoc). Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe, dar vă recomandăm Compari.ro pentru a găsi cel mai bun preț pentru el.


Dacă ai pus ochii pe un smartphone Samsung Galaxy S21 FE și aveai de gând să profiți de programul eMAG Buy-Back, astăzi ai un motiv în plus să faci asta pentru că retailerul îți oferă 300 lei extra reducere pe lângă voucher-ul pe care îl primești pentru telefonul vechi dat la schimb. 

s21 fe

Această ofertă se aplică DOAR pentru achiziția unui Galaxy S21 FE, în perioada 14 - 31 ianuarie 2022. Poți afla valoarea estimată a telefonului tău vechi folosind acest tool de pe eMAG. Pentru a aplica pentru programul Buy Back va trebui să mergi într-un showroom eMAG ucu telefonul tău vechi pentru a fi evaluat.

În momentul de față Galaxy S21 FE 128 GB beneficiază de o super reducere, astfel că se vinde pentru 3092,13 lei, după ce la debut costa 3599 lei. Dacă mai aplici și pentru programul Buy-Back eMAG, ajungi la 2792 lei - preț din care mai scazi și suma pe care o vei primi la schimbul telefonului vechi predat.

Cred că poți ajunge lejer la 2500 lei plătiți pe Galaxy S21 FE, sau chiar mai jos, în funcție de telefonul pe care îl dai la schimb. Apropo, telefonul vine la pachet cu o pereche de căști Buds2 cadou - căști care separat costă 520 lei

Mai multe detalii aici

Disclaimer: Acest preț a fost valabil pe data de de 22-01-2022. Între timp, probabil, s-a modificat (sau produsul nu mai este în stoc). Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe. Puteți însă căuta un alt produs pe site-ul eMAG.


OnePlus 9 (128 GB + 8 GB RAM) acum la CEL MAI BUN PREȚ din România! Doar 2591 lei

3% discount folosind codul "QUICK202" pentru smartphone-ul OnePlus 9

În căutarea unui smartphone? Ce ziceți de un flagship lansat în 2021 la puțin sub 2600 lei? OnePlus 9 poate fi comandat azi pentru doar 2591 lei dacă aplicați codul „QUICK202” pentru un discount de 3%. După cum v-am obișnuit, vorbim despre cel mai bun preț din România, platforma Compari.ro confirmând acest lucru.

Vine cu display de 6.55 inch în diagonală, OLED, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. Cântărește 192 de grame, are sticlă în spate și este protejat Corning Gorilla Glass 5. Vine cu procesor Snapdragon 888, 8 GB de memorie RAM și stocare rapidă, 128 GB.

Camera selfie de 16 MP face senzație, aduce difuzoare stereo și un sistem de operare curat. El vine cu o cameră de 48 MP în spate, principală, una de 50 MP ultrawide, dar și un senzor de 2 MP Bokeh. Avem aici și un senzor pentru amprente optic, baterie de 4500 mAh și alimentare rapidă la 65W. Poate fi văzut drept o alternativă pentru cei ce doreau să-și cumpere Galaxy S21 FE și li se părea prea scump, dotările fiind similare.

Puteți comanda smartphone-ul de aici!

Disclaimer: Acest preț a fost valabil pe data de de 22-01-2022. Între timp, probabil, s-a modificat (sau produsul nu mai este în stoc). Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe, dar vă recomandăm Compari.ro pentru a găsi cel mai bun preț pentru el.


Autor: Mihai Arsene

Dacă sunteți printre doritorii unui iPhone 13 Pro Max, probabil știți cât de greu este să găsiți unul în România, fiind încă la precomandă pe eMAG la suma de 6199 lei. Pe Amazon DE s-a mai ieftin în doar o zi, totuși, costând acum doar 1199 euro (6000 lei). Livrarea este gratuită și va ajunge la ușa ta începând cu 27 ianuarie. Evident, vorbim despre cel mai bun preț de comercializare conform Compari.ro.

Bănuiesc că îi cunoașteți deja dotările, dar pe scurt:

  • Ecran OLED, ProMotion Display, 120Hz, 6.7 inch, rezoluție 2778 x 1284 pixeli
  • Procesor Apple A15 BIonic
  • 6 GB RAM

Camere:

  • 12 MP, camera principală, F/1.5, distanta focala de 26 mm, OIS, pixeli de 1.9 microni
  • 12 MP, ultrawide, F/1.8, distanța focală de 13 mm
  • 12 MP, camera telephoto, zoom optic 3X, distanta focala 77 mm, OIS

Puteți comanda telefonul de aici!

Îi mulțumim lui Mihnea Munteanu pentru acest pont.

Disclaimer: Acest preț a fost valabil pe data de de 21-01-2022. Între timp, probabil, s-a modificat (sau produsul nu mai este în stoc). Nu ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertențe, dar vă recomandăm Compari.ro pentru a găsi cel mai bun preț pentru el.


Autor: Mihai Arsene